1 Iunie cu zâmbete și surprize

Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită cu multă bucurie și entuziasm la colegiul nostru unde s-a desfășurat activitatea „1 Iunie cu zâmbete și surprize”, parte din proiectul umanitar „Bridges of Kindness”.

1 Iunie cu zâmbete și surprize

1 Iunie cu zâmbete și surprize

Elevii claselor a XI-a E și D, cu inima mare și dorința de a aduce bucurie, au organizat o acțiune caritabilă prin care au adunat fonduri pentru a pregăti cadouri speciale copiilor de la Școala Gimnazială Ion Băncescu din Adâncata.

Cu daruri în mâini și emoție în suflet, micuții au fost invitați să petreacă o zi de poveste alături de noii lor prieteni. Aceștia au fost întâmpinați cu căldură de elevii voluntari și au vizitat sălile și laboratoarele colegiului, descoperind universul unei școli mari. A urmat apoi partea cea mai distractivă: jocurile organizate în sala de sport, unde râsetele, energia și spiritul de echipă au dominat atmosfera. Copiii au participat împreună cu elevii gazdă la o serie de activități interactive și amuzante, menite să îi apropie și să le ofere o experiență de neuitat

Într-o atmosferă plină de voie bună, această zi a demonstrat încă o dată că gesturile simple pot aduce cele mai mari bucurii.

„1 Iunie cu zâmbete și surprize” a fost mai mult decât o activitate – a fost o punte de bunătate între generații, între copii și adolescenți, între suflete.

Mulțumim tuturor elevilor implicați și profesorilor coordonatori pentru reușita acestui moment special!

Scroll to Top
Sari la conținut