Colegiul nostru a finalizat cu succes activitățile din cadrul „Săptămânii Meseriilor”, desfășurată în perioada 9–13 Martie 2026.
Programul, coordonat de 12 cadre didactice, a reunit un număr de 172 de elevi participanți în activități menite să promoveze un învățământ profesional performant, adaptat cerințelor actuale ale pieței muncii.
Elevii de la profilul de Hairstyling și Estetică au beneficiat de demonstrații practice realizate de profesioniști din domeniu. Printre momentele cheie s-au numărat masterclass-ul de tunsoare „Butterfly”, realizat în parteneriat cu SC Darmi Beauty Room SRL, și workshop-ul de manichiură cu gel susținut de Daniela Nuțu Training Center SRL. De asemenea, viitorii frizeri au observat fluxul tehnologic al unui salon modern în cadrul unei vizite la SC TCC TEAM SRL.
Inovația a fost un punct central al activităților, elevii de la calificarea Bucătar explorând utilizarea imprimantei 3D pentru crearea unor elemente decorative din ciocolată. În laboratoarele de electromecanică, tinerii au realizat montaje complexe de automatizare și sisteme inteligente de iluminat, exersând totodată simularea proceselor industriale de sortare a deșeurilor metalice pe bandă transportoare.
Parteneriatul cu Restaurantul L’Opera din Ipotești le-a oferit elevilor șansa de a exersa tehnici de servire și etichetă profesională la standarde de restaurant. Totodată, viitorii organizatori de evenimente au simulat planificarea unor aniversări de majorat, în timp ce elevii din anii terminali de la profilul Operator CNC au beneficiat de consiliere pentru integrarea pe piața muncii și redactarea CV-ului.









