Luni, 7 Iunie 2021, a avut loc o nouă întâlnire Franța – România în cadrul proiectului Erasmus+ Trouver sa voie… Oser l’Europe!.
Întâlnirea a reunit elevi și profesori ai colegiului nostru sub îndrumarea directorului Maria Teodoreanu și a profesorului coordonator Sandu Daniela, respectiv ai Liceului Ambroise Paré din Laval, sub coordonarea profesorului Guillaume Delhommeau. Întrevederea a propus explorarea oportunităților de angajare în domeniul turismului.
Cu sprijinul partenerilor locali – Alianța Franceză Suceava, reprezentată de directorul Mariana Șovea, şi Asociația Laval Suceava – participanții s-au bucurat de prezența invitatului de onoare, Pascal Garnier (membru fondator al Alianței Franceze).
În prima parte au fost expuse domeniile de angajare din sfera turismului, continuând cu subiecte cheie precum tipurile de turism și circuitele turistice din ţară. Descrierea principalelor atracții ale Bucovinei a promovat specificul zonei, captând atenţia partenerilor francezi.
La final, elevii au fost încurajați să participe activ, printr-o sesiune de întrebări și răspunsuri.