Dintre cei zece elevi ai colegiului nostru care ne-au reprezentat la faza națională a Olimpiadelor Naţionale dedicate disciplinelor din aria curriculară Tehnologii, respectiv Concursul Național pe meserii, trei au obținut mențiuni și unul a obţinut un premiu special.
La Concursul Național pe Meserii, desfășurat la București, domeniul ”Estetica și igiena corpului omenesc”, sub îndrumarea profesorilor Morari Ancuța și Botoc Ancuța, eleva Dragomir Vasilica Ioana, din clasa a XI-a, a obținut Mențiune. Tot la Concursul Național pe Meserii, desfășurat la Călimănești-Vâlcea, domeniul ”Ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație”, sub îndrumarea profesorilor Irimia Oana și Tapalagă Mihaela, eleva Peptanariu Maria Mihaela, din clasa a XI-a, a obținut Mențiune, iar pe domeniul ”Bucătar”, sub îndrumarea profesorilor Rusu Florica, Tapalagă Elena Delia și Tapalagă Mihaela, eleva Macovei Gabriela Mihaela, a obținut o Diplomă de participare. La Olimpiada Națională – Aria curriculară Tehnologii, desfășurată domeniul ”Electric, electrotehnic și electromecanic”, sub îndrumarea profesorilor Gabriela Vieriu și Simion Tapalagă, elevul Ciocan Daniel, din clasa a XI-a, a obținut Premiul special. Tot la Olimpiada Națională – Aria curriculară Tehnologii, desfășurată la Buzău, domeniul ”Mecanică”, sub îndrumarea profesorilor Delia Gheorghiță și Velusia Ursulean, elevul Anton Alexandru Laurențiu, din clasa a XII-a, a obținut Mențiune.
Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori pentru rezultatele obținute!, le-a transmis prof. Maria Teodoreanu, directoarea colegiului.
Participarea la etapa națională a Concursului pe Meserii a fost o experiență de neuitat. Am văzut locuri noi, mi-am făcut prieteni, iar competiția în sine mi-a demonstrat că prin muncă se obțin rezultate frumoase. Mă bucur că efortul depus a dat roade și am fost printre cei premiați, a declarat Dragomir Vasilica Ioana, clasa a XI-a C î. p.
Sunt extrem de bucuros că am avut ocazia de a participa la Olimpiada Națională de Mecanică de la Buzău. Este o experiență deosebită în care concurezi împotriva celor mai buni elevi din toată țara. Am fost impresionat de nivelul de competiției și că am avut ocazia să interacționez cu alți elevi din orașe diferite. Participarea la Olimpiada Națională de Mecanică de la Buzău a fost o experiență valoroasă pentru mine și m-a motivat să continui și să îmi dezvolt abilitățile și cunoștințele în domeniul mecanicii. Sunt recunoscător pentru această oportunitate și sper să am șansa să particip din nou în viitor, a adăugat Anton Alexandru Laurențiu din clasa a XII-a A.
Un vis nu devine realitate prin magie; este nevoie de sudoare, determinare și muncă grea. (Colin Powell).