Cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic s-a constituit „Societatea Femeilor Ortodoxe Maria de Mangop”, grup de inițiativă comunitară, prin voluntariat, în trei domenii de intervenție: Educație, Familie și Biserică.
Cu această ocazie, a fost lansat un proiect de redimensionare a parteneriatului Școală – Familie – Biserică.
„Două mâini de făină”, prima activitate propusă în cadrul „Societății Femeilor Ortodoxe Maria de Mangop”, a creionat înălțarea spirituală a omului numai și numai prin intermediul binelui. În acest sens, inspectorul Daniela Ceredeev, președinte al societății, afirma: „valoarea de referință asumată pentru întreaga activitate este binele. Binele multiplicat după modelul hristic, binele făcut mai cu seamă din drag de oameni și nu de milă, binele făcut cu ceea ce avem la îndemână.”
Activitatea a debutat la colegiul nostru, invitată de seamă fiind campioana olimpică şi mondială Ancuța Nicoleta Bodnar, membru de onoare și ambasador de valori ale comunității noastre.
Ancuța Nicoleta Bodnar este campioană olimpică la canotaj, una dintre „fetele de aur” ale României, medaliată de curând cu aur la proba de dublu vâsle feminin de la Campionatele Mondiale de la Racice (Cehia). Canotoarea ne-a oferit un exemplu al omului căruia munca, perseverența, disciplina și credința i-au adus succesul.
Ancuța Nicoleta Bodnar le-a împărtășit elevilor colegiului nostru experiențele sale, „viața de zi cu zi” a unui campion, efortul, munca dusă până la epuizare, dar și bucuriile celei care a fost premiată cu argint și aur pe podiumul internațional. Cele „Două mâini” ale ei s-au transformat în două medalii cu care a venit la noi, dar și în „Două mâini de făină ”pentru noi, cei ce ne-am îmbogățit cu învățătura și exemplul personal.
Am fost onorați de această vizită și credem că elevii noștri au un model în Ancuța Nicoleta Bodnar. Campioana ne-a transmis o stare de învingător tuturor, multă bucurie, optimism și mult curaj. Cele „Două mâini de făină” s-au transformat și în o sută de covrigi oferiți în dar elevilor participanți din partea vicepreședintelui societății, prof. dr. Maria Teodoreanu, directorul colegiului nostru.
O măsură de făină și o măsură de învățătură, o simbioză perfectă a existenței umane, ne-au fost hrănite în această zi minunată!
Motto: Fă Binele și uită-l! Dumnezeu, însă, nu-l va uita și ți-l va aminti când vei avea nevoie!
Activitate coordonată de profesorii Oana Onesim şi Luminiţa Vatamaniuc.